monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dosarul ICA, aproape de final: Avocații trebuie să prezinte până joi concluziile scrise

Instanța a rămas în pronunțare pentru joi, când avocații vor trebui să prezinte concluzii scrise magistraților.

„Mă bucur că s-a terminat procesul. Eu m-am concentrat pe ultimul cuvânt asupra rechizitoriului, pe care l-aș considera un fel de crimă, că a mâncat ani din viața acestor oameni, stres enorm, probabil cei care au facut lucrurile astea vor trebui să dea socoteală”, a declarat Dan Voiculescu la ieșirea de la Curtea de Apel București.
Dan Voiculescu a susţinut, marţi, în ultimul cuvânt, că rechizitoriul dosarului ICA este "incorect" şi "bazat pe falsuri, nu pe probe", şi că întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa sa pentru că timp de un an şi trei luni a fost "vânat" de procurori, fără a fi chemat la DNA. Voiculescu a spus, în deschiderea ultimului cuvânt, că va încerca să fie cât se poate de scurt, având în vedere că apărătorii săi au vorbit foarte mult, şi că şi-a structurat discursul pe patru teme.