Actualitate
Manifestaţiile nocturne din Rusia au fost interzise de Vladimir Putin
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat luni amendamentele la legea federală cu privire la "adunări, mitinguri, marşuri şi manifestaţii", conform cărora astfel de acţiuni sunt interzise în intervalul orar 22.00-7.00, relatează postul rus de televiziune Rossia 24, în pagina electronică.
Potrivit amendamentelor la articolul 9 al acestei legi, care a fost publicată luni pe un site oficial, o manifestaţie nu poate începe mai devreme de ora locală 7.00 şi a se termina mai târziu de ora 22.00", informează Mediafax.
Conform presei ruse, excepţie fac evenimentele culturale şi manifestările publice consacrate unor "date semnificative din istoria Rusiei", informează Rossia 24.
Aceste amendamente au fost aprobate de Camera Inferioară a Parlamentului rus pe 19 septembrie şi de Camera Superioară pe 1 octombrie, potrivit agenţiei UNIAN.