monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO / VIDEO Baila... Polivalenta. Zucchero a „îndulcit” câteva mii de clujeni, înainte de îngheț

Seară emoţionantă sâmbătă la Sala Polivalenta din Cluj, unde câteva mii de oameni au participat la concertul cântăreţului şi compozitorului italian Zucchero, unul din cei mai bine vânduţi artişti în activitate din Peninsulă.

Muzicianul cu o carieră de peste 30 de ani în spate le-a cântat clujenilor aproape trei ore, piese de pe noul său album, „Black Cat” – promovat într-un turneu mondial început în august şi care va continua în 2017 – dar şi hituri precum „Il volo”, „Baila morena” şi „Senza una donna”, cea in urmă fiind piesa care a închis reprezentaţia. Concertul artistului italian a "îndulcit" (dacă ţinem cont de numele său de scenă, Zucchero) câteva mii de clujeni, înainte de zăpada şi îngheţul, neaşteptate, de a doua zi.

„Îmi doresc să îi fac bucuroşi pe oameni şi să le aduc emoţie la fiecare concert”, a spus Adelmo Fornaciari, alias Zucchero, la conferinţa de presă premergătoare spectacolului, când pe aeroportul din Cluj, îmbrăcat simplu, într-un parpalac negru şi un nelipsit accesoriu capilar, a discutat relaxat, preţ de mai bine de o jumătate de oră, cu ziariştii.


Cu acceaşi atitudine destinsă, artistul de 61 de ani a demonstrat sâmbătă seară că nu întâmplător este unul din cântăreţii italieni faimoşi în Europa şi pe tot mapapondul. La peste de 30 de ani de la lansarea primului său album, în 1983 şi mai bine de 40 de când a început să cânte. Zucchero a ajuns la circa 65 de milioane de albume vândute, la fel ca Eros Ramazzotti, dar mai puţin decât nume ca Laura Pausini sau Andrea Bocelli – pe carel l-a adus în atenţia publicului larg, în anii '90 - cotaţi la circa 90 de milioane de unităţi comercializate, conform variantei italiene a enciclopediei virtuale Wikipedia. Adriano Celentano conduce ierarhia respectivă, cu circa 150 de milioane albume vândute.

Show energic

Însoţit de o trupă mixtă de artişti, dintre care unii au demonstrat atât veleităţi instrumentale cât şi vocale, Zucchero a făcut show la Cluj, a cântat, inclusiv la chitară, a dansat şi a dialogat adeseori cu publicul, în italiană, convins fiind că audienţa îi înţelege discursul... dar şi versurile. Majoritatea recitalului său a inclus melodii în italiană şi doar câteva în engleză. Chiar dacă nu ştii limba lui Dante, cuvinte precum "cielo", "sogno" sau "ragazzino", primele două „reluate” în mai multe melodii, nu sunt greu de înţeles. Spaniola şi-a făcut şi ea simţită prezenţa, în refrenul celbrului său hit "Baila morena" din 2001 şi în faimoasul cântec cubanez "Quantanamera", cântată de o sumedenie de vedete de-a lungul timpului.  


Antren

Deşi Polivalenta a fost doar pe jumătate plină – locurile de pe mijlocul sălii şi de la inelele nivelului 1 au fost ocupate, însă organizatorii au închis inelele 2, acoperindu-le cu perdele negre de mari dimensiuni – majoritatea celor prezenţi, în mare parte generaţia „30+”, au gustat din plin show-ul. Succesiunea de piese mai lente, pe cât de emoţionate, cel puţin unele, i-au „trimis” din când în când pe unii spectatori spre telefoanele mobile.

O bună parte dintre spectatori şi-au dat frâu liber emoţiilor şi au dansat de zor, ridicaţi în picioare în faţa locurilor lor, iar unii dintre ei pe mini-platoul liber din partea din spate a sălii. Mai mult, câteva zeci de persoane au asistat în permanenţă la concert din faţa scenei, unde au dansat şi au imortalizat scene din spectacol.


Pavarotti, pe ecran

Melodia „The devil in me”, cântată pe final, a încins spiritele, însuşi Zucchero făcând câteva „giumbuşulucuri” după ce a bătut palma cu fanii adunaţi în faţa scenei. Un alt moment de efect a fost oferit de melodia „Miserere”, o piesă cu substrat religios ("Milueieşte-mă", în română, n.red.) lansată în anii ’90, în duet cu Luciano Pavarotti, interpretată de-a lungul timpului şi de Andrea Bocelli. Videoclipul a fost proiectat pe ecranele care au încadrat scena, vocea marelui Pavarotti fiind acompaniată de live-ul lui Zucchero. "Pentru Luciano", a transmis la finalui piesei solistul, care a dedicat o piesă şi pentru victimele cutremelor din lunile recente din centrul Italiei.

Concertul artistului italian a durat aproape 3 ore, ultimele trei piese, între care şi faimoasa „Senza una donna” fiind interpretate ca bis.


Zucchero cântă luni, 14 noiembrie, la Bucureşti, după care "Black Cat World Tour" pe 2016 se încheie la Sofia, urmând să fie reluat în 2017, în Japonia.