Actualitate
Fostul rector al UMF Cluj a demisionat din Senatul universităţii din cauza scrisorii celor 45 de rectori
Chirurgul clujean Constantin Ciuce, fostul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) 'Iuliu Haţieganu', a anunţat că şi-a dat demisia din Senatul universităţii, el motivând că nu este de acord cu faptul că actualul rector, Alexandru Irimie, nu şi-a retras semnătura de pe scrisoarea celor 45 de rectori, de susţinere a numirii lui Valentin Popa în funcţia de ministru al Educaţiei.
În postarea făcută miercuri, pe o reţea de socializare, Constantin Ciuce afirmă că sănătatea şi educaţia ar trebui să fie parte integrantă a siguranţei naţionale, deasupra intereselor de partid, întrucât sunt elemente cheie ale viitorului unei naţiuni, scrie Agerpres.
"În acest context, universităţile ar trebui să fie conduse de către oameni care nu sunt doar profesionişti recunoscuţi, ci şi vizionari şi responsabili privind viitorul şcolii şi drumul adevărat pe care aşează generaţiile actuale de studenţi. (...) Scrisoarea de susţinere, semnată de către rectorii universităţilor din ţară pentru actualul ministru al Educaţiei, este inacceptabilă ca mesaj pentru prezentul şi viitorul unor universităţi care se proclamă europene şi, în primul rând, pentru valorile pe care ar trebui să le promoveze în mediul universitar şi în societate. Întrucât rectorul UMF 'Iuliu Haţieganu' nu şi-a retras semnătura de pe scrisoarea menţionată, mi-am depus demisia din Senatul universităţii", se arată în textul postat de Constantin Ciuce.
Potrivit acestuia, una dintre responsabilităţile principale ale mediului universitar şi academic este acela de a transmite generaţiilor viitoare un model de conduită şi să creeze mentori capabili să modeleze caractere.
"Să insufle generaţiilor tinere comportamente de învingători bazate pe demnitate, corectitudine, spirit critic, dorinţa de autodepăşire şi contribuţie la binele societăţii în care trăiesc. Când standardele privind ierarhizarea universităţilor şi obiectivitatea evaluării sunt diluate sau dispar, universităţile, transformate în fabrici de diplome fără acoperire, vor avea ca produs final absolvenţi la care încrederea în forţele proprii lipseşte şi, în egală măsură, rolul pe care un absolvent de facultate ar trebui să îl aibă în societate. Absolvenţii vor adopta în mare măsură atitudini învăţate de la profesorii lor, fiecare după cum i-a fost norocul", a subliniat profesorul clujean.
Constantin Ciuce este în prezent medic chirurg la Clinica de Chirurgie nr. 1 din Cluj-Napoca. El a fost rector al UMF Cluj-Napoca în perioada 2008 - 2012 şi apoi membru al Senatului universităţii, din anul 2012 până în prezent.