Actualitate
Brexitul îi alungă pe români din Marea Britanie
Români plecați de ani de zile în Marea Britanie își îndreaptă privirea spre România. Dintre ei, mulți sunt clujeni. Însă după atâta timp petrecut printre străini, obișnuiți cu stilul de viață, sistemul de sănătate, sistemul educațional, nu pot să nu își pună semne de întrebare, acum când simt că Brexitul îi alungă.
Reprezentanții celor două țări, în momentul în care au început discuțiile despre Brexit, i-au asigurat pe cei peste 400.000 de români care locuiesc în Marea Britanie că nu au de ce să se îngrijoreze, că doar cei care nu au cetățenie britanică vor trebuie să se înregistreze.
„Statutul cetăţenilor români din Marea Britanie se va schimba într-adevăr, deoarece Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană şi toţi cetăţenii europeni care trăiesc în acest stat vor trebui să obţină acest nou statut, în baza noii legislaţii adoptată de parlamentul britanic. Viaţa oamenilor care trăiesc aici nu se va schimba însă. Ei vor putea face acelaşi lucru pe care l-au făcut şi până acum, vor putea munci fără niciun fel de condiţii, vor putea studia, se vor putea bucura de tot ceea ce înseamnă această societate”, spunea în luna februarie Andreea Berechet, consulul României în Manchester.
Nesiguranța creată de Brexit
Cu toate astea, nesiguranța plutește deasupra lor și mulți clujeni se gândesc să se întoarcă acasă. Cei care au rămas, îi așteaptă cu brațele deschise, îi cheamă.
„Dacă ar fi atât de rău în țară, nu ar mai fi nimeni aici. Și totuși încă suntem. E drept, există pături privilegiate, depinde de nivelul studiilor, experiența de muncă, calități personale. Clujul e cel mai bine cotat oraș din țară. Încă nu ne e teamă să circulăm noaptea, încă e frumos în Parcul Mare, încă mai sunt oameni care nu ne trag în țeapă (iar cei ce nu zâmbesc, nu zâmbesc nu pentru că sunt răi, ci pentru că sunt obosiți sau apăsați de nevoi). Așa că, dacă vă e dor de țară, veniți înapoi cu inima deschisă! Eu am trăit în UK și alți imigranți de acolo mi-au spus că doresc să se întoarcă în țările de origine, pentru că nu mai e nici UK-ul ce a fost. Plus că urmează Brexitul. Judecați cu mintea și decideți cu inima”, a spus o clujeancă.
„Noi după opt ani ne-am întors, am deschis business-ul nostru și ne merge foarte bine. Anul trecut ne-am întors în mai și deja deschidem al doilea magazin. Părerea mea e că poți face și în țară ceva dacă vrei. Nu aș mai pleca pentru nimic în lume în altă țară”, a spus o tânără.
Păreri proaste despre România
Însă sunt și mulți români care s-au întors acasă și regretă, așa că le recomandă celor pe care i-a prins dorul de țară să rămână acolo unde sunt sau să meargă în altă parte. Principalele probleme cu care s-au confruntat cei întorși, obișnuiți cu stilul de viață din străinătate au fost: salariile mici, birocrația, nivelul scăzut de cultură și civilizație.
„Noi am revenit în România în noiembrie anul trecut. Am rezistat patru luni și acum suntem din nou în Marea Britanie. A fost greu, e greu și acum că avem doi copii mici”, a spus o altă tânără.
„Anul trecut ne-am întors după cinci ani de locuit în afara țării. Dacă ai copiii mari și dacă nu încep din clasa întâi, e mai bine să nu vă întoarceți, fiindcă vei investi mult în meditații. La română e 50 de lei pe oră, la mate 60 de lei. O persoană necalificată primește în jur de 2.000 de lei salariu, cu care poate supraviețui cu greu. La persoanele calificate depinde de domeniu, au salarii mari, dar până să te acomodezi îți trebuie peste un an de zile. Băiatul meu și cu mine însă suferim, nu ne putem acomoda”, a spus o femeie întoarsă recent în țară.
„Brexitul a dat planurile tuturor peste cap”
Specialiști spun că într-adevăr Brexitul a cauzat neliniști printre imigranții care locuiesc în Marea Britanie. În ceea ce-i privește pe românii de acolo, mulți se gândesc la alte variante, dar asta nu înseamnă că vor neapărat să se întoarcă în țară.
„Știu de la mai mulți cunoscuți din Marea Britanie că toată lumea își caută o alternativă. Poate că e mult spus să se întoarcă în țară, dar toți își pun întrebări foarte concrete în legătură cu viitorul lor. Majoritatea sunt în mediul academic, dar acolo universitățile în contextul Brexitului au suferit foarte mult: tăieri de fonduri, tăieri de fonduri de pensii etc. Pe cei care sunt non-britanici îi afectează foarte tare. Multă lume se gândește dacă mai are sens să rămână acolo. Cunosc și care au plecat deja. E clar că Brexitul a dat planurilor tuturor peste cap și nu e vorba doar de români aici”, a spus politologul George Jiglău.