Actualitate
Românii care locuiesc în Marea Britanie au la dispoziție 28 de zile pentru a solicita statutul de rezident
Cetățenii din Uniunea Europeană (UE) vor mai avea la dispoziție 28 de zile pentru a face o cerere pentru permis de ședere în Regatul Unit, a anunțat guvernul Londrei.
Termenul limită pentru acest permis era 30 iunie, însă autoritățile britanice au decis să mai prelungească termenul. De asemenea, Ministrul de Interne va permite persoanlor care au motive rezonabile pentru întârziere să trimită permisul de ședere fără limită de timp, potrivit digi24.
Aproape 5,6 milioane de cetățeni ai Spațiului Economic European și persoanele aflate în întreținerea lor au solicitat statut de rezidență. Pe lângă aceștia, mai există aproximativ 400.000 de cazuri nesoluționate.
După Brexit, s-a introdus statul de rezidență pentru cetățenii UE și pentru cei ai Spitalului Economic European care locuiesc în Marea Britanie. Acesta le permite oamenilor să-și păstreze aceleași drepturi de ședere, călătorie, angajare și acces la asistență medicală și beneficii.
Cele mai mari cereri au fost înregistrate din partea plonezilor(975.000) și a românilor (918.000).
Ministrul imigrației, Kevin Foster, a spus că nicio persoană a cărei cerere nu a fost soluționată până la termenul limită de săptămâna viitoare nu va pierde aceste drepturi, iar oficiali vor emite notificări cu termen de 28 de zile pentru a informa cetățenii.
„Este bine că oamenii pot depune cereri mai târziu, dar esența este că sunt ilegali, deoarece nu au depus încă aplicația. Cei eligibili care nu aplică la timp devin ilegali și riscă să-și piardă locul de muncă, locuința, accesul la asistență medicală gratuită și multe altele”, a spus Maike Bohn, cofondator al ONG-ului the3million.
Dar Foster a declarat că cetățenii care nu au permis de ședere nu vor avea plățile pentru beneficiarii de ajutor social imediat, însă, în viitor nimeni nu va putea cere ajutor social, nu se va putea angaja sau primi locuință cu chirie fără statutul de rezident.
CITEȘTE ȘI: