monitorulcj.ro Menu
Actualitate

31 de ani de la Revoluție. Povestea unui tânăr „secerat de gloanțe” în Cluj

În urmă cu 31 de ani, copiii României luptau pentru libertate. O serie de proteste au umplut piețele țării de români care scandau pentru dreptate, timp de câteva zile. În final, Revoluția din 1989 a adus cu ea atât libertate, dar și suferință.

31 de ani de la Revoluție. Povestea unui tânăr „secerat de gloanțe” în Cluj

 

 


Revoluția română din 1989 a fost formată dintr-o serie de proteste, lupte în stradă și manifestații desfășurate în perioada 16 - 25 decembrie. Aceste acțiuni au dus la execuția dictatorului Nicolae Ceaușescu și a soției sale, căderea regimului comunist, dar și la o nouă șansă la democrație pentru poporul român.

 


 

Atunci a fost prima dată în istorie când un stat est-european a trecut prin violență la democrație și tot prima dată când și-a executat conducătorii. Restul țărilor au avut o trecere pașnică.


Manifestările din 1989 au avut loc în întreaga țară, iar ca rezultat al Revoluției au murit 1104 de persoane și 3321 au fost rănite, până în 22 decembrie. La Cluj au fost înregistrați 29 morți și 58 răniți, conform datelor Ministerului Sănătății.

Primele morți de la Cluj în timpul Revoluției din 1989

La Cluj, totul a început pe 21 decembrie 1989, după manifestările izbucnite la Timișoara și în alte zone ale țării. Un grup de 10-15 clujeni au arătat rezistență regimului comunist prin proteste, condus de actorul Călin Nemeș.


Acest grup a opus rezistență în fața autorităților. Tinerii au fost împușcați cu cruzime pe loc. Atunci au fost înregistrate primele morți și primii răniți, iar străzile clujene au devenit tot mai neliniștite. În cinstea acestor victime, care au luptat pentru drepturi și pentru libertate, s-a ridicat un ansamblu de șapte stâlpi, cunoscut astăzi ca Monumentul „Stâlpii Împușcați”.

Pe stâlpii „împușcați” apar numele eroilor, gravate pe plăcuțe de bronz, dar și urme de gloanțe, cu semnificație simbolică.


„Un tânăr secerat de gloanțe povestește...”

Pe data de 25 decembrie 1989, ziarul Adevărul de Cluj a publicat numeroase articole despre ce se întâmpla în timpul Revoluției din 1989, inclusiv discuții cu eroii răniți. Într-un material din ziar, intitulat „Un tânăr secerat de gloanțe povestește...”, conducătorul grupului menționat anterior și prezentator de spectacole de la Teatrul Național, Călin Nemeş, a mărturisit cum a fost revoluția prin ochii săi.

Clujeanul a detaliat tot ce s-a întâmplat: de la cum a încercat să îi motiveze şi pe ceilalţi protestatari, până la cum a ajuns în final să fie împuşcat de milițieni, după ce îşi dezvelise pieptul în fața lor. Nemeș a rămas inconştient pentru o vreme, iar când s-a trezit s-a prefăcut mort ca să nu fie omorât de forțele de ordine:

„Eram în fața Librăriei Universității, înspre parc, împreună cu prietenul meu Lucian Mateș - tânăr artist plastic ce ar fi avut un mare viitor, dar iată a fost omorât de ticăloși. Ni s-a alăturat Radu Negru, alți cetățeni, din ce în ce mai mulți, dar eu simțeam că trebuie să facem ceva pentru a anima mulțimea, pentru a o îndemna să prindă curaj, să le piară frica ce ne-a paralizat un sfert de veac. M-am așezat în genunchi și i-am implorat pe cei ce stăteau pasivi, pe trotuar, să urmeze poporul.

Între timp au venit cei înarmați în zona Agenției de voiaj și, la ordin, au încărcat pistoalele-mitralieră. Atunci eu, pentru a ajuta mulțimea să nu intre în panică, mi-am dezgolit pieptul și am strigat să tragă, îndreptându-mă spre conducătorul lor. Acesta încerca să-și scoată pistoletul, însă eu l-am prins de guler și apoi ne-am luptat până când, la un moment dat, am căzut amândoi în stradă.

Atunci s-a tras și asupra mea și am rămas acolo în stare de inconștiență. Când mi-am revenit și mi-am dat seama că trăiesc, deschizând cu grijă un ochi am constatat că zac pe burtă, în mijlocul străzii, însângerat, și că pe străzile Napoca și Universității se află forțe de „ordine” gata la orice. N-am mișcat, știind că orice semn ce le-ar fi dovedit că mai sunt în viață ar fi fost fatal pentru mine. Atunci a venit Salvarea... salvatoare cu adevărat.

Mulțumesc minunatelor cadre medicale de aici, în frunte cu profesorul G. N. Ionescu, care au fost alături de noi, răniții, din primele clipe, făcând totul pentru a ne salva viața. Din păcate pentru unii, intervenția lor plină de dăruire, a fost tardivă. Le vom păstra mereu vie memoria, ca unor adevărați eroi” - declarația din ziar a eroului, atașată și în galeria foto.

CITEȘTE ȘI:

Cel mai bătrân frasin din Europa se află la Cluj. Are peste 300 de ani. GALERIE FOTO