Actualitate
Se deschid școlile în Cluj? Rata de infectare, în scădere. Emil Boc: „Să așteptăm cifrele de după sărbători!”
Rata de infectare cu COVID-19 coboară constant, atât în Cluj-Napoca, cât și la nivelul județului. Cu toate acestea, comportamentul clujenilor din perioada sărbătorilor își poate pune amprenta.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că, deși rata de infectare este în continuă scădere atât la nivelul municipiului, cât mai ales la nivelul întregului județ Cluj, situația reală privind infecțiile cu COVID-19 o vom cunoaște abia peste câteva zile.
La debutul primei ședințe ordinare de Consiliu Local din 2021, edilul-șef a ținut să aibă un mesaj pentru cetățeni, promițând totodată „responsabilitate” din partea administrației locale. Există speranțe pentru un debut de an mai prosper, mai ales că rata de infectare cu COVID-19 a ajuns la 4,89 la mia de locuitori, în Cluj-Napoca, respectiv la 2,94 la mia de locuitori, în județ.
„Vă spun tuturor «La mulți ani!», «Boldog új évet!», să aveți parte de un an bun cu împliniri și bucurii și să putem duce mai departe destinele Clujului așa cum așteaptă clujenii de la noi, cu succese, responsabilitate”, a declarat Emil Boc, continuând apoi cu o trecere succintă în revistă a situației epidemiologice din municipiu și din județ.
„Avem o continuă scădere a ratei de infectare pe județ și pe municipiu – 4,89 la mie în Cluj-Napoca, 2,94 la mie pe județ. Cele bune să se adune, cele rele să se spele! Cred însă că trebuie să așteptăm câteva zile după Anul Nou, să vedem cum va arăta situația după Crăciun și Revelion, situație pe care o vom cunoaște în jurul datei de 10-14 ianuarie”, a avertizat primarul.
Creșele rămân deschise, școlile mai așteaptă, în Cluj-Napoca!
Emil Boc a precizat că are încrederea în responsabilitatea clujenilor, mai ales în contextul trendului descrescător al numărului de infectări cu COVID-19. Acest parcurs ar putea conduce la o relaxare a anumitor măsuri restrictive impuse în ultimele luni, însă chiar dacă rata de infectare va scădea sub 3 la mia de locuitori, școlile tot nu se vor deschide.
„Sper că au fost responsabili clujenii, pentru că dacă acest trend descrescător continuă, există șanse să se elimine o parte din restricțiile existente. În primul rând, trebuie să coborâm sub 3 la mie și să se modifice și legislația la nivel național. Spun asta pentru că deciziile care vizează redeschiderea școlilor sunt luate la nivel național, chiar dacă rata de infectare ar coborî sub 3 la mie, nu se redeschid școlile, doar prin decizie națională anunțată de Guvernul României”, a precizat Emil Boc.
Cu toate acestea, creșele de pe raza municipiului Cluj-Napoca vor rămâne deschise în continuare. Decizia în acest sens aparține administrației locale, primarul reiterând că nu va închide porțile pentru juniorii orașului.
Primăria pregătește dotarea centrelor de vaccinare
În privința vaccinării anti-COVID-19, primarul a precizat că etapa „0” de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a luat sfârșit, toate cele 375 de cadre medicale înscrise primind serul anti-COVID-19. De asemenea, el a reiterat că își dorește să se vaccineze public împotriva noului coronavirus.
„Eu, personal, voi face vaccinul, vă invit și pe dumneavoastră să faceți același lucru, pe toți clujenii îi invit să facă acest vaccin, care ne va ajuta să depresurizăm situația din spitale, să ne protejăm viața, sănătatea noastră, a celor dragi”, a completat Emil Boc.
Momentan, autoritățile locale pregătesc dotarea celor 13 centre de vaccinare, a căror hartă a fost făcută deja publică în urmă cu câteva zile. De asemenea, străzile din Cluj-Napoca vor fi arondate acestor centre. Programarea pentru vaccinarea anti-COVID-19 se poate face online, telefonic, pe platforma dedicată sau prin ajutorul medicului de familie, a explicat edilul-șef.
CITEȘTE ȘI:
Clujenii pot depune solicitări pentru locurile de parcare online. Cum poți obține locul de parcare din fața calculatorului