monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc: „Susțin certificatul verde PESTE TOT. Cum francezii și italienii pot, noi de ce nu am putea?”

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a subliniat din nou că susține implementarea certificatului verde în toate locurile, după modelul aplicat și în alte țări din UE.

Boc: „Susțin certificatul verde PESTE TOT. Cum francezii și italienii pot, noi de ce nu am putea?”.

 

 


„La Cluj, ne bucurăm că suntem pe primul loc în țară ca rată de vaccinare, dar încă avem nevoie de susținerea vaccinării. Susțin certificatul verde implementat peste tot, așa cum pot și francezii, și italienii și alte țări din UE. Noi de ce nu am putea să facem acest pas?

 


Proiectul se află în Parlament, dar se amână din diverse motive. Partidele acestea care se luptă pentru guvernare ar trebui să-și stabilească niște principii. În primul rând, certificatul verde, în al doilea rând, avem facturile la energie și gaz sub control. În al treilea rând, locuri de muncă și diminuarea șomajului”, a declarat edilul, vineri, la un ppst de radio local.

El a precizat că județul se află pe o linie descendentă din punct de vedere al numărului de cazuri de infectare cu COVID, însă situația nu este încă una favorabilă.


„Partea plină a paharului este că avem șase zile consecutive de scădere și coborâm sub rata de incidență de 11 cazuri la mia de locuitori, după ce am avut o perioadă de dinți de fierăstrău, în care o zi scădeau cazurile, apoi iar creșteau. Asta arată că suntem pe o direcție descendentă, dar asta nu înseamnă că numărul de infecții nu este încă mare sau că spitalele sunt goale”, a spus primarul.

CITEȘTE ȘI:


Boc vrea să se impună Certificatul Verde la locul de muncă: „Dacă nu, de Crăciun vom merge la cimitir”