monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Premierul Florin Cîțu: „Au fost adăugate 12 noi paturi ATI în țară. Mai avem până la 1.600 de locuri”

Premierul României, Florin Cîțu, a declarat duminică că au fost adăugate 12 noi paturi ATI în ultimele zile la nivel național, în acest moment fiind libere 20 de locuri la terapie intensivă. Prim-ministrul a precizat că mai este nevoie de aproximativ 50 de paturi, pentru a se ajunge la numărul de 1.600.

Premierul Florin Cîțu: „Au fost adăugate 12 noi paturi ATI în țară. Mai avem până la 1.600 de locuri”.

 

 


Premierul României și ministrul interimar al Sănătății, Florin Cîțu, a declarat duminică că în ultimele zile, la nivel național au mai fost adăugate 12 noi paturi ATI, însă până a ajunge la cele 1.600 de locuri promise la terapie intensivă ar mai fi nevoie de încă 40-50 de paturi. În acest moment, sunt libere 20 de paturi ATI la nivel national.

 


„Situația la ATI în țară este încă gravă. Au apărut 12 paturi noi, dar mai avem până la a ajunge la 1.600, de încă 40-50 de paturi. De joi până azi au fost adăugate cele 12 noi paturi ATI, iar în total, la nivel național sunt libere în acest moment 20 de paturi”, a spus Florin Cîțu.

Acesta a vorbit și despre rata de vaccinare din București, care a ajuns la aproape 20%, dar care „nu este atât de mare precum la Cluj”.


Cîțu a mai precizat că așteaptă desemnarea unui nou ministru la Sănătate, dar și că în aceste condiții tensionate, coaliția poate merge mai departe.

„Este o diferență între actul politic și actul de guvernare”, a precizat prim-ministrul.