monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Florin Cîțu, noul ministru interimar al Sănătății, vrea 1.600 de paturi ATI până la finalul săptămânii

Premierul Florin Cîțu a declarat că își propune ca numărul de paturi ATI din țară să crească la 1.600 până duminică.

Cîțu vrea 1.600 de paturi ATI până la finalul săptămânii.

 

 


Premierul Florin Cîțu a anunțat joi care sunt primele lucruri pe care dorește să le implementeze din funcția de ministru interminar al Sănătății, în care a fost numit miercuri. Acesta urmărește creșterea numărului de paturi ATI din spitalele din țară, dorind să se ajungă la un număr de 1.600, până la finalul acestei săptămâni.

 


„Ținta pe termen scurt era de 1.600 de paturi. Este nevoie de un efort suplimentar. Le-am spus directorilor DSP din țară să caute spații prin spitale iar câteva soluții au fost avansate. Noi accelerăm campania de vaccinare, dar este nevoie ca resursele din sistemul sanitar să fie folosite optim. Până duminică există toate premisele să ajungem la ținta de 1.600 de paturi și se fac eforturi să ajungem la 1.800”, a declarat Florin Cîțu.

„O luptă pe care o ducem în fiecare zi”

În acest moment, ultimele date comunicate la nivel național arată că la ATI sunt internați 1.518 pacienți, însă lipsa locurilor suficiente la aceste secții nu este singura problemă cu care se confruntă sistemul medical din România la acest moment, ci și lipsa personalului medical care să îngrijească un număr atât de mare de pacienți. Astfel, premierul a asigurat că se va rezolva și această problemă.


„Este o luptă pe care o ducem în fiecare zi. Înțelegem ca se rezolvă și problema personalului prin organizarea de concursuri”, a mai precizat ministrul.

Prim-ministrul Florin Cîţu a fost numit miercuri în funcția de ministru interimar al Sănătății, după ce acesta l-a revocat pe Vlad Voiculescu din funcţie. Inițial, Cîțu a anunțat că interimar la conducerea ministerului va fi vicepremierul Dan Barna, însă acesta a refuzat, ca urmare a deciziei de demitere a lui Vlad Voiculescu.


CITEȘTE ȘI

Premierul Florin Cîțu, în vizită la Cluj-Napoca. Ce program va avea?