monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fermierii dintr-o comună din Cluj, terorizați de mistreți

Mai mulți fermieri din comuna Cuzdrioara, județul Cluj, s-au trezit cu recoltele de porumb distruse.

Fermierii dintr-o comună din Cluj, terorizați de mistreți

 

Aceștia au încercat să își protejeze singuri culturile prin diferite metode, deoarece fondul de vânătoare nu le-au oferit niciun sprijin, scrie dejeanul.ro.


Potrivit sursei citate, pagubele produse de mistreți sunt enorme, iar despăgubirile primite nu acoperă cheltuielile pe care le-au avut în primăvară cu însămânțarea.

„E prea mare efectivul de animale din această zonă. Nu se iau măsuri și s-a ales praful de tot. Am 7-8 parcele care să spunem că sunt de risc. Pot să mă împart să stau noapte în 7-8 locuri deodată? Pot? Și asta după ce muncesc zilnic de dimineața de la 5”, a declarat pentru dejeanul.ro fermierul cel mai afectat de atacurile mistreților.


Bărbatul a investit într-un sistem de tunuri cu gaz, care la un anumit interval de timp produce bubuituri puternice, care în mod normal, ar trebui să alunge mistreții. Însă acest sistem a devenit inutil, deoarece animalele s-au obișnuit cu zgomotele produse.

Foto: dejeanul.ro


CITEȘTE ȘI

Adevărul nespus despre orez. Orezul conține o substanță care îl face toxic