Sănătate
Mai bine mai târziu decât niciodată! 3,2 mil. € pentru spitalele clujene în lupta cu COVID-19
La ședința ordinară de joi, 28 mai, pe „masa virtuală” a consilierilor județeni se va afla un proiect de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar spitalelor aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj.
După mai bine de trei luni de la izbucnirea epidemiei de coronavirus, Consiliul Județean Cluj apelează la proiectul „Consolidarea capacității județului Cluj în gestionarea crizei sanitare COVID-19”, prin care dorește dotarea a patru unități sanitare din județul Cluj cu echipamente de protecție și echipamente medicale pentru gestionarea situației provocate de criza sanitară.
Este vorba despre Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, respectiv Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal. Conform referatului de aprobare, valoarea totală a proiectului este de 15.535.614,99 lei (TVA inclus), adică peste 3,2 milioane de euro.
Echipamentele existente sunt insuficiente sau lipsesc cu desăvârșire
„Necesitatea îmbunătățirii capacității de răspuns a celor patru unități sanitare din Cluj-Napoca la criza COVID-19 rezultă clar din analiza nevoii echipamentelor de protecție și a echipamentelor medicale. Concret, echipamentele existente sunt insuficiente sau lipsesc cu desăvârșire, motiv pentru care unitățile sanitare au demarat achiziții pentru cumpărarea acestora, însă în limita bugetului aprobat”, se arată în motivarea proiectului de hotărâre.
Astfel, Consiliul Județean Cluj a decis să ajute cele patru spitale prin achiziționarea echipamentelor medicale pe care nu și le permit. Pentru proiectele finanţate în cadrul apelului POIM/819/9/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, se asigură finanțarea integrală a cheltuielilor eligibile.
Dotarea cu echipamente medicale este „imperios necesară”
Pentru „desfășurarea actului medical la standarde înalte”, „în condiții de siguranță maximă” atât pentru pacient, cât și pentru cadrele medicale, este „imperios necesară” dotarea echipamente de protecție și cu aparatură medicală dedicată combaterii pandemiei COVID-19, spun reprezentanții forului administrativ județean, care au transmis nevoia suplimentară de echipamente Unității Administrativ-Teritoriale (UAT) Județul Cluj.
Direcţia Generală Buget Finanţe, Resurse Umane, respectiv Direcţia Dezvoltare și Investiții din cadrul Consiliului Județean Cluj au opinat, fără mențiuni/obiecțiuni, că proiectul de hotărâre este fundamentat, din punct de vedere al reglementărilor specifice aplicabile, raportat la atribuțiile și competențele specifice acestui compartiment, sens în care au propus analizarea şi supunerea spre dezbatere şi adoptare în plenul Consiliului Județean.
CITEȘTE ȘI: