Dimineața devreme, un accident rutier în care au fost implicate două mașini a avut loc pe o stradă din cartierul Bună Ziua.
Elevii clujeni s-au întors cu premiul întâi de la Olimpiada Corală pentru al doilea an consectiv.
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, în urma unor percheziții efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. De asemenea, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de circa 80.000 de euro și bani.
Pictorul clujean Tudor Scripor s-a întors acasă cu medalia de aur de la Târgul Internaţional de Invenţii de la Geneva 2019. Invenția sa pentru persoanele cu deficienţe de vedere a impresionat juriul, care i-a oferit marele premiu.
După subvenţionarea chiriei pentru persoanele nevoiaşe, acum municipalitatea clujeană vrea să cumpere apartamente (cu 1,2 şi 3 camere) pe care să le transforme în locuinţe sociale. Clujenii sunt chemaţi să-şi spună punctele de vedere până în 10 mai.
Extinderea Parcului Etnografic – cel mai mare din țară – vizează o suprafață de peste 42 de hectare, cu o investiție de 10 milioane de euro, în care sunt incluse și poiana, respectiv Pădurea Hoia, susține Consiliul Județean Cluj.
În următoarele zile libere, în Cluj-Napoca, vor exista mai multe locuri în care clujenii vor putea merg în cazul în care vor avea probleme de sănătate.
Strada Valea Gârbăului din Florești este locul perfect pentru a-ți distruge mașina. Gropile sunt una lângă alta și se adâncesc pe zi ce trece.