monitorulcj.ro Menu

Dragă Moș Crăciun, (P)

În Seara de Ajun, mi-ar plăcea să primesc un cadou special: aș vrea să cuprind Clujul dintr-o privire, din casa mea.

Peste 200 de copii în grija unuia dintre cele mai longevive proiecte caritabile din Cluj

Ajuns la a noua ediție, proiectul „Părinte inFlorești te indeamnă să Dăruiești” implementat de Asociația Părinte inFlorești a ajuns să aibă în grijă nu mai puțin de 200 de copii! De la prima ediție, din urmă cu nouă ani, numărul beneficiarilor a crescut considerabil, aceștia fiind persoane vulnerabile din tot județul Cluj. Anul acesta, campania umanitară se desfășoara în perioada 6-22 decembrie, în mai multe locații.

Școala SPECTRUM Cluj în pragul sărbătorilor de iarnă (P)

Școala Gimnazială Internațională SPECTRUM Cluj reprezintă o alternativă nouă și modernă la instituțiile deja existente, aducând în acest oraș experiența, calitatea și mai ales valoarea dobândită în decursul celor 8 ani de activitate, alături de o imagine-simbol reală: ȘCOALA SPECTRUM – O ȘCOALĂ CA O FLOARE; imagine pentru care au trudit directori, cadre didactice, părinți și mai ales, copiii noștri.