Procurorii DIICOT efectuează, miercuri, un număr de 32 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Cluj, Caraş-Severin, Sibiu, Argeş, Mureş, Vâlcea, Dâmboviţa, Dolj, Mehedinţi, Gorj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Clujenii s-au prezentat în număr mare la campania inițiată de Universitatea Babeș-Bolyai.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia furnizorii de carburanţi vor comercializa de la 1 ianuarie 2019 benzina cu un conţinut de biocarburant de minimum 8% în totalul volumului comercializat către consumatorii finali într-un an calendaristic.
Toți fanii Untold pot cumpăra începând de astăzi abonamente pentru ediţia de anul viitor a festivalului.
Doi minori, de 5 şi respectiv 10 ani, au fost răniţi, marţi seara, într-un accident de circulaţie pe Calea Floreşti în zona Podului N, în care au fost implicate nu mai puţin de patru maşini. Şoferul vinovat de producerea accidentului era băut şi a fost reţinut de poliţişti.
Pentru a veni în sprijinul locuitorilor din zonele Borhanci, Feleacu, Vâlcele și Gheorghieni, Primăria Cluj-Napoca şi Compania de Transport Public au decis suplimentarea liniilor din aceste zone.
Consiliul Judeţean Cluj a solicitat, oficial, să preia construirea Spitalului Regional de Urgenţă.
Instalarea şi utilizarea reţelelor 5G în România duce la crearea a 252.000 de locuri de muncă şi va avea un efect de multiplicare de 4,7 miliarde euro, arată Strategia 5G pentru România, document pus în discuţie publică, miercuri, de Ministerul Comunicaţiilor şi de ANCOM.