Vineri după masă, în jurul orei 16.00, roata panoramică din Salina Turda s-a blocat. Turiștii aflați în acel moment în roată nu au putut coborî, iar pompierii au intervenit pentru salvarea acestora.
Jurnalistul clujean Liviu Alexa este, de joi, presedintele filialei Cluj a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania (UZPR), potrivit unui anunt oficial de pe site-ul UZPR. Până în prezent, singura organizație activă a jurnaliștilor din Cluj era Asociația Profesioniștilor din Presa Clujeană (APPC), care, prin acțiunile promovate, a reușit o scindare a breslei.
Peste 70 de actori amatori aparţinând mai multor culte au pus, joi, în scenă, în centrul municipiului Cluj-Napoca „Drumul Crucii”, rolul Isus Hristos fiind interpretat de artistul ceramist Daniel Leş din Baia Mare.
Peste 8.000 de poliţişti, aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră şi în jur de 4.600 de pompieri salvatori vor acţiona, zilnic, în ţară, în perioada sărbătorilor