În urmă cu mai bine de o săptămână, patru bărbați s-au luat la ceartă într-un bar. După ce pleacă din local, trei dintre ei îl iau pe al patrulea la bătaie și apoi în lasă în agonie pe marginea drumului. cum sunt cercetați în stare de arest preventiv.
Poliţiştii clujeni continuă activităţile de verificare a legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă.
Medicul Mihai Lucan s-a prezentat, vineri dimineaţă, la Secţia 17 Poliţie în cadrul măsurii controlului judiciar dispuse de instanţă, acesta declarând, la ieşire, că România este o ţară căreia nu îi plac miturile, referindu-se la persoana sa.
Numărul utilizatorilor de internet a crescut cu 3,8% în acest an, comparativ cu cel anterior, ajungând la 11 milioane de persoane, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS).