monitorulcj.ro Menu
Fitil cu prelungitor

OPINIE Fitil cu prelungitor

De azi, încep scumpirile, acel tip de creșteri de prețuri care produce reacție în lanț.

Ministrul Mediului “a şters pe jos” cu Boc şi Tişe după ce a văzut dezastrul de la Pata Rât. DIALOG SAVUROS - VIDEO

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a vizitat luni dimineaţă zona de la Pata Rât unde s-a acumulat levigat pe trei hectare, dar şi Centrul de Deşeuri, şi s-a scandalizat de ce a văzut. A pus tunurile atât pe primarul Emil Boc, care a fost de faţă, cât şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, care a fost ferit de furia ministrului, prin neprezentare. În schimb, Gavrilescu s-a luat la harţă cu managerul de proiect de la Centrul de Deşeuri, Mariana Raţiu.

Aproximativ 500.000 de studenţi încep, astăzi, cursurile

Aproximativ 500.000 de studenţi încep, astăzi, cursurile
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), luni, 2 octombrie, aproximativ 500.000 de studenţi încep noul al universitar, dintre aceşti, în jur de 368.000 sunt înscrişi la cursuri de licenţă atât în sistemul de stat, cât şi în cel privat.

Încă o investiție a Consiliului Județean Cluj de sub care fuge terenul. Nota de plată: 14.000 €

La Centrul de Deșeuri sunt probleme cu alunecările de teren care costă județul 4,5 milioane de euro, la Parcul Industrial Tetarom I, Consiliului Județean Cluj plătește o sumă halucinantă pentru consolidarea terenului (12,6 milioane de euro), așa că ce mai contează câteva zeci de mii de euro pentru o expertiză tehnică la un proiect de sub care fuge, din nou, terenul.