O persoană a fost rănită grav și două mașini avariate în urma unui accident de circulație care a avut loc ieri la prânz pe DN1 E60 pe raza localităţii Bucea.
Turiştii care vizitează regiunea de nord-vest a ţării aleg ca destinaţie, în principal, judeţele Cluj, Bihor şi Maramureş, potrivit datelor colectate de Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud, pe primele şase luni ale anului.
Tribunalul Cluj a dispus, duminică seara, măsura arestării la domiciliu față de profesorul universitar Ioan Ardelean, de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), care a fost prins sâmbătă în flagrant luând mită de la studenți, fiind reținut pentru 24 de ore.
Curţile şi subsolurile mai multor case au fost inundate, duminică, în urma ploilor torenţiale, angajaţii ISU Cluj înregistrând zeci de apeluri. De altfel, cele mai multe situaţii de urgenţă s-au înregistrat în Cluj, unde 30 de copaci au fost doborâţi de vânt şi peste o sută de acoperişuri au fost avariate.
Un tânăr de 28 de ani, care în prezent locuiește în Franța, unde are o familie cu trei copii, a decis să rupă tăcerea și să povestească cum a fost violat de preotul Cristian Pomohaci.
Tronsonul de 8,7 km din A3 între Gilău și Nădășelu se apropie de finalizare, dar nu va putea fi folosit pentru că lipsește un pod peste Someș, în continuarea autostrăzii către A3 spre Câmpia Turzii. Podul, început de pe vremea Bechtel, a rămas nefinalizat și e pierdut în procedurile birocratice ale Companiei de Autostrăzi.