Câteva zeci de persoane, membri ai organizației Noua Dreaptă și simpatizanți, au ieșit, sâmbătă, în Piața Avram Iancu unde participă la o manifestaţie pentru susţinerea familiei tradiţionale.
Al doilea parc ca mărime din Cluj-Napoca a intrat în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca printr-o hotărâre de guvern dată vineri.
Opera Aperta revine în stradă, în încheierea Stagiunii lirice 2016-2017, pentru a oferi publicului două premiere lirice și coregrafice montate în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, sâmbătă, 1 iulie și duminică, 2 iulie.
Peste 800 de persoane au participat la prima Paradă Gay organizată la Cluj-Napoca, care se desfășoară sâmbătă cu începere de la ora 10. Punct de plecare este Podul Garibaldi (zona Sălii Polivalente).
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunţă că, de luni, 3 iulie, proba practică a examenului pentru obţinerea carnetului de conducere va fi înregistrată atât video, cât şi audio, cu un dispozitiv care va fi instalat pe maşinile folosite la această testare.
La începutul lunii aprilie, zeci de proprietari care şi-au parcat maşinile pe I.C. Brătianu sau în zona pieţelor Ştefan cel Mare şi Baba Novac au avut un şoc când s-au reîntors la autoturisme şi au văzut în ce stare erau: avariate, zgâriate sau cu oglinzile rupte. La 4 luni după incident, Poliția Cluj face publice imaginile cu presupușii făptași.
Corina Chiriac şi Mirabela Dauer vor cânta pe aceeași scenă la festivalul Electric Castle care va avea loc între 12 și 16 iulie la Bonțida.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru acest sfârșit de săptămână.