Joi seară a avut loc Alex Florea, cu piesa ”Yodel It!”, care au intrat în concurs pe poziţia a cincea. România s-a celificat în finala Eurovision ce va avea loc sâmbătă, 13 mai, la Kiev.
În 23 martie şi 20 aprilie Monitorul de Cluj publica două articole despre contractele suspecte încheiate de politicieni şi pseudo-jurnalişti cu instituţii de stat. Ieri a venit reacţia Consiliului Judeţean: ameninţarea voalată cu rezilierea unor contracte de publicitate.
Primăria încheie contracte de închiriere pe bandă rulantă, dar uită să verifice dacă chiriaşii îşi plătesc cheltuielile de întreţinere. De fiecare dată când a fost chemată în judecată, municipalitatea a pierdut procesele pentru că legea stipulează clar: obligaţia de a plăti cheltuielile de întreţinere revine proprietarului şi nu chiriaşului. Dar nu în toate cazurile.
Ilinca Băcilă și Alex Florea, reprezentanții României la Eurovision 2017, cântă joi seara, în cea de-a doua semifinală a competiției cântecului european, pentru a obține un loc în finală.
Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi faţă de ziua anterioară, astfel încât valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale, informează ANM.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker se află joi în vizită în România, ocazie în care va susţine un discurs în plenul Parlamentului şi se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Sorin Grindeanu.
Cei doi alpinişti români, Torok Zsolt şi Vlad Căpuşan, care sunt în Himalaya, s-au retras la limita supravieţuirii în tabăra de bază, după ce au trecut prin condiţii extreme, Vlad Căpuşan a fost purtat circa 10 metri de o avalanşă, "iar o eventuală continuare ar fi însemnat o capcană fatală".