Un pompier clujean aflat în timpul liber, a acordat primul-ajutor medical unei persoane rănite în urma unui accident rutier. Rănitul avea o fractură deschisă la una dintre mâini, iar pompierul a improvizat un garou dintr-un şiret.
Activistul civic Szakáts István a inițiat o campanie sub forma unei scrisori deschise adresată primarului Emil Boc, prin care îi solicită acestuia ca Ionuț Țene să nu îi fie încredințate funcții de conducere, nici măcar temporar. Campania vine în uma unor speculații potrivit cărora Emil Boc ar vrea să-l numească pe Ionuț Țene ca șef al Biroului învăţământ, cultură, culte, sport, societate.
Echipajele de terapie intensivă și prim ajutor ale SMURD Cluj au desfășurat 102 misiuni pentru acordarea primului ajutor calificat și asistenței medicale de urgență, în perioada 17-19 martie, potrivit unui comunicat transmis de ISU.
Potrivit Infotrafic, pe mai multe drumuri din judeţul Cluj circulaţia se desfăşoară îngreunat, în condiţii de ceaţă.
Celebrul cântăreţ italian Al Bano a ajuns la spital în stare de urgenţă în urma unui infarct făcut pe scenă.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath, plasată de către DNA sub control judiciar pentru fapte de corupţie, îşi va anunţa marţi demisia din funcţie în plenul Consiliului Local.
Primăria Cluj-Napoca a organizat două dezbateri publice pe bugetul oraşului pe 2017. Propunerile clujenilor nu se regăsesc în forma finală a proiectului care va fi votat mâine.
Clujeni, de câte ori nu aţi auzit din gura vrednicilor funcţionari din Consiliul Judeţean Cluj însărcinaţi cu finalizarea faimosului Centru de Deşeuri următoarea propoziţie: “Se închide rampa de gunoi de la Pata Rât”?. Nu numai că această rampă nu e închisă, deşi au trecut 6 ani de când acolo trebuia pus lacătul, dar în continuare se depozitează cantităţi considerabile de deşeuri sub ochii nepăsători ai autorităţilor.