2017 este anul în care se estimează că traficul de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj va ajunge la 3 milioane de călători. Dacă în 1996 era cel mai slab aeroport al României cu 30.000 de pasageri, acum aeroportul din Cluj este un aeroport regional modern, semnificativ pentru Europa.
Consiliul Judeţean Cluj a anunţat marţi dimineaţă că la nivelul judeţului nu se înregistrează drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia desfăşurându-se normal, în condiţii de iarnă.
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii, este serbat pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, existând credinţa că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, dar şi că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de ninsori viscolite în zone montane din 23 de județe, valabilă din această seară până joi dimineață.
Trotuarele din Cluj-Napoca sunt acoperite de o peliculă de gheaţă "ca oglinda". Trecătorii merg fie "cu viteza melcului" de frica unor accidentări, fie aleg să se caţere pe porţiunile cu zăpadă pentru a nu aluneca.
Fadi Fawaz, partenerul lui George Michael la momentul decesului, a dezvăluit că superstarul a murit singur şi că el a fost acela care i-a găsit trupul neînsufleţit în ziua de Crăciun. Aparent, starul se confrunta cu o dependenţă de heroină, relatează The Telegraph.
Temperaturile se vor situa peste mediile multianuale, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade, izolat în centrul ţării şi 9...10 grade în sud, iar cele minime între -7 şi 3 grade, informează ANM.