monitorulcj.ro Menu

FOTO: Cozi interminabile pentru depunerea dosarelor la programul „Casa Verde”

FOTO: Saul POP
Cozi de sute de persoane s-au format în mai multe județe din țară, printre care şi la Cluj, în fața agențiilor de mediu încă de duminică sau chiar sâmbătă de către cei interesați să își depună dosarele pentru accesarea finanțării în programul Casa Verde, luni fiind deschiderea sesiunii de depunere pentru persoanele fizice.
Anna Horvath. Foto Saul Pop

Cine este Anna Horvath, primul viceprimar femeie din istoria Clujului

Primul viceprimar femeie din istoria Clujului este Anna Horvath. Are trei facultăţi, a fost consilier guvernamental, nu deţine o avere impresionantă şi nici nu conduce maşini scumpe. Până acum a fost o prezenţă cuminte în scena politică şi a administraţiei publice locale.

Revin ploile în toată ţara

Marți dimineața va intra în vigoare o informare de ploi, intensificări ale vântului și precipitații mixte, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

„O voce. O lăută. O chitară”, pe scena Colegiului Academic la Cluj

Claudia Codreanu şi Costin Soare vin la Cluj-Napoca, cu proiectul „O voce. O lăută. O chitară”, în cadrul festivalului internaţional Toamna Muzicală Clujeană. Organizatorii îi aşteaptă mâine pe clujeni la Colegiul Academic, pentru o seară cu lucrări din creaţia lui John Dowland, José Marín, Agustín Barrios Mangoré, Mario Castelnuovo-Tedesco şi Manuel de Falla.