Prima ediție TIFF Chișinău va avea loc între 6 și 9 octombrie 2016, la Cinema Odeon, și va aduce o selecție de filme românești recente, alături de câteva dintre cele mai apreciate producții proiectate la Cluj, în această primăvară. Invitații speciali ai evenimentului – regizori și actori români - vor sta de vorbă cu publicul și vor susține lecții de cinema.
După ce a câștigat Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și a primit aplauzele publicului la patru proiecții sold out, în luna iunie, thriller-ul românesc al anului, Câini, regizat de Bogdan Mirică, ajunge de vineri în cinematografele din Cluj-Napoca.
Deputatul PSD, Aurelia Cristea, cea care a fost inițiatoarea legii ce a interzis fumatul în locurile publice propune noi amendamente.
Dacă în urmă cu o lună liberalii au pierdut pe mâna lor preluarea Cluj Arena în proprietatea Primăriei, Emil Boc a convocat o nouă şedinţă, de această dată una extraordinară, prin care încearcă să obţină acordul consilierilor locali pentru ca stadionul să intre în domeniul municipalităţii.
Spectacolul „Richard al III-lea se interzice”, de Matei Vișniec, va avea loc la Teatrul Cluj joi, 22 septembrie, în regia lui Răzvan Mureşan şi scenografia lui Răzvan Mureşan şi Radu Lărgeanu.
Anual peste 150 de tineri termină Conservatorul, iar operele de stat scot foarte rar la concurs un post pentru aceştia. Aşa a luat naştere şi festivalul "Opera Fringe Festival" la care vor participa şi clujeni.
Un apel la 112 a anunțat astăzi că un tractor s-a răsturnat peste o persoană în localitatea clujeană Batin.
Un accident rutier grav a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 13:45, pe DN1C, în localitatea clujeană Coplean.