Fostul premier Victor Ponta a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA, în dosarul în care este cercetat pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost prezentat, marți, unei instanțe a Curții de Apel Cluj, unde va fi judecat într-un dosar de trafic de persoane. Alături de Gregorian Bivolaru urmează să fie audiați alți 19 de inculpați, prezenți și ei la înfățișarea de marți.
Vladimir Putin a declarat într-un interviu acordat Bloomberg, că dacă cineva doreşte să dezbată subiectul Kaliningrad, atunci trebuie discutat şi subiectul privind frontierele din estul şi centrul Europei stabilite după cel de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv chestiunea privind Transilvania.
Procurori ai Secţiei Parchetelor Militare au dispus efectuarea unei expertize în cazul accidentului din Apuseni soldat cu moartea pilotului Adrian Iovan şi a studentei Aura Ion, anchetatorii dorind să afle când anume şi de ce s-a rupt antena transmiţătorului.
Membrii Baroului Bucureşti discută astăzi cererea Monicăi Macovei de excludere a lui Victor Ponta din avocatură, europarlamentarul urmând să participe la şedinţă începând cu ora 14.00.
Elevii de la Liceul Mihai Eminescu vor începe școala, pentru al doilea an consecutiv, tot în “vecini” din cauză că lucrările de modernizare nu sunt gata.
Trei artiști de excepție vor urca miercuri pe scena Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” pentru a construi, din note muzicale, un viitor mai bun pentru tinerii clujeni din comunități defavorizate.