O fetiţă de 7 ani din Turda a murit, duminică după-amiază, după ce sărise de pe trambulina unui ştrand din staţiunea hunedoreană Geoagiu Băi, iar un copil i-a căzut pe spate, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă.
În anumite situații, Poliția Rutieră poate ridica mașini parcate ilegal. Un proiect de lege depus la Parlament stabilește în ce situații parcarea este neregulamentară.
Colecţia de Istorie a Farmaciei din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei prezintă, de sâmbătă, expoziţia în premieră ”Istoria otrăvurilor”, în cadrul căreia sunt prezentate medicamente pe bază de arsenic sau mercur şi modul lor de depozitare, dar şi un praf din gândaci pisaţi. Expoziţia "Istoria otrăvurilor” va fi deschisă în perioada 28 mai – 28 august.
Înainte să își încheie actualul mandat, consilierii locali se întâlnesc marți la o ședință extraordinară cu 62 de puncte pe ordinea de zi. Pe listă se află un proiect de interes pentru cetățeni.
Două persoane, dintre care un poliţist, au fost rănite duminică dimineaţă într-un atac armat în Paris, în apropiere de Champs-Elysées, cauzele atacului rămânând necunoscute momentan, potrivit serviciului de pompieri din capitala franceză, relatează Le Figaro.
Peste 2000 de pasionați de motociclete din toate colțurile țării și din 14 țări străine și-au dat întâlnire la cea de-a 19 întâlnire națională a motocicliștilor din România. Acoperiți de tatuaje, geci de piele și lanțuri, motocicliștii petrec timp de trei zile în Gilău deschiderea sezonului din acest an.
Prezent sâmbătă după masă la o întâlnire cu jurnaliştii în cadrul TIFF 2016, regizorul Nae Caranfil a declarat că pregătirea scenelor de musical din filmul “6,9 pe scara Richter” au început cu aproximativ o lună înainte de filmări.