Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, miercuri, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a jurnalistului Liviu Avram privind alegerile locale, astfel încât acestea se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin.
28 de producții, unele aduse în premieră mondială la Cluj, vor fi proiectate în secțiunea Zilele Filmului Românesc, între 2 și 4 iunie, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie). 11 lungmetraje și 14 scurtmetraje vor rula în competiție, în timp ce alte 3 filme vor fi prezentate în afara competiției.
Piesa "Salut. Pa” a elevului Marius Alexandru Teodorescu de la Colegiul de Informatică ”Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca a câştigat cea de-a treia ediţie a Concursului Naţional de Dramaturgie “Matei Vişniec”, care se adresează elevilor şi este prezidat de dramaturgul Matei Vişniec.
Firma Hexi Pharma a fost înființată în Spitalul Universitar, cu acordul lui Sorin Oprescu, care la acea dată era directorul unității sanitare. Marți, acesta a negat că ar avea vreo legătură cu începuturile acestei firme
Ești în căutarea unor oportunități de distracție pentru acest week-end? Nu îți face alte planuri, pentru că Iulius Mall Cluj și Asociația Fapte te invită la Picnic in the Park. Ți-am pregătit numeroase activități captivante, pentru a ne asigura că tu și prietenii tăi veți petrece o zi așa cum vă doriți.
Consiliul Judeţean Cluj a fost amendat de două ori de Garda de Mediu pentru nerespectarea măsurilor stabilite, culmea, de comun acord, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu.