În Germania există o dezbatere intensă despre propaganda rusă şi efectul destabilizator pe care aceasta l-ar putea avea în Europa.
Primul seminar de lucru din 2016 al directorilor generali ai aeroporturilor membre ai Asociației Aeroporturilor din România (A.A.R.) și a reprezentanților membrilor asociați A.A.R. are loc astăzi la Băile Felix, județul Bihor. Seminarul reuneşte reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, ai Autorității Aeronautice Civile Române, președinți ai Consiliilor Județene, precum și reprezentanții aeroporturilor și organizațiilor membre A.A.R.
Festivalul Internațional de Film Transilvania se pregătește intens pentru ediția aniversară, a 15-a din istoria celui mai mare eveniment de gen din România.
Sute de studenți au fost prezenți la vizita ambasadorului SUA, Hans Klemm, la Cluj-Napoca. Acesta a vorbit despre cât de importantă este lupta anticorupție în România și a spus că-i simpatizează pe cei care au ieșit în stradă să protesteze după dezastrul de la clubul Colectiv.
Magistraţii din Bistriţa au respins cererea de eliberare condiţionată a fostului primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu.
25 de comune din toată țara se luptă pentru obținerea titlului de “Satele culturale ale României 2016”.
Cel mai mare demers jurnalistic pre-electoral anunțat cu surle și trâmbițe de radioul de casă al Primăriei începe cu stângul.
Cele mai bune fotografii la nivel internațional ale anului 2015 sunt expuse la Cluj și la Salina Turda. Printre câștigători se află cinci români. „Camera intimă” și „Alesul oilor”, două dintre imaginile fotografilor români, pot fi admirate la Cluj până pe 20 martie în holul mall-ului din Gheorgheni.