Câștigătorii celor 5 invitatii x 2 locuri la meciul de baschet feminin dintre naționala României și cea a Turciei care va avea loc sâmbătă, 20 februarie, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca sunt:
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras, în şedinţa de joi, licenţa televiziunii de ştiri NCN Cluj-Napoca, deţinută de jurnalistul Liviu Alexa, din cauza faptului că a trecut un an de la obţinerea sa şi nu s-a solicitat amânarea termenului de intrare în funcţiune a respectivului post.
Sfârșitul de săptămână petrecut la Iulius Mall Cluj aduce evenimente pentru toate preferințele. Cei care vor să dea personalitate garderobei sau locuinței cu obiecte ancorate în trecut sunt invitați la târgul de antichități, pasionații de sport sunt așteptați la un eveniment marca WorldClass, iar cei care iubesc arta fotografică au prilejul de a admira o expoziție aparte.
Întâlnirea dintre Papa Francisc şi Patriarhul Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii reprezintă 'cu adevărat un pas înainte' pe care Biserica creştină din întreaga lume îl face într-un moment istoric, consideră Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla.
Ce nu ştii, nu-ţi face rău! Proverbul se potriveşte cum nu se poate mai bine politicii de comunicare a IPJ Cluj, care refuză cu încăpăţânare să informeze presa – şi pe cetăţeni – despre evenimentele negative. Poliţia clujeană nu-şi mediatizează decât victoriile. Accidentele grave sau infracţiunile cu autori necunoscuţi nu sunt pentru ochii şi urechile cetăţenilor.