Situația proastă a Drumului Județean 109C (DJ 109C) nu reprezintă o noutate pentru județul Cluj, însă situația actuală a drumului agită din nou spiritele celor care circulă zilnic pe acest tronson.
Nu contează dacă folosești o tastatură, o mașină de scris sau creionul în momentul în care vrei să îți așterni gândurile, ci cât de repede faci asta. Un studiu realizat în Marea Britanie te învață cum să îți îmbunătățești calitatea scrisului.
Cele mai reușite sesiuni de shopping pentru doamne și domnișoare sunt cele în care își aleg bijuteriile mult dorite sau o geantă pe stilul lor. Iulius Mall Cluj vine în întâmpinarea clientelor care își pregătesc ținutele pentru noul sezon și reunește două târguri iubite de femei, într-un singur loc.
Un proiect de lege care modifică legea privind procedura adopţiei prevede o indemnizaţie de 1.700 lei pentru mamele care adoptă copii mai mari de doi ani şi concediu de acomodare de un an.
Comisia Juridică a Senatului s-a reunit marți pentru a emite un raport în cazul solicitării DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea. La ședința senatorilor juriști a participat și un social democrat care nu face parte din Comisia Juridică.