Specialiștii în modă consideră că, în general, clujenii adoptă în vestimentație “o oarecare lejeritate, combinată cu eleganță și pe alocuri cu excentricitate”.
Pentru a doua zi consecutiv clujenii s-au prezentat în stradă. Aproximativ 900 de persoane s-au strâns în centrul Clujului pentru a-și exprima nemulțumirile față de guvernare. În același timp, la București protestează 10.000 de oameni, în total fiind vorba de 15.000 de manifestanți la nivel național.
Un clujean este revoltat de faptul că şoferii nu opresc în preajma trecerilor de pietoni, ba îndrăznesc să accelereze şi să-i ameninţe pe cei care se angajează în traversarea regulamentară a străzii. El este nemulţumit şi de faptul că poliţiştii sunt de partea şoferilor.
Emil Boc a declarat, joi, la ieşirea din DNA, unde a fost audiat în noul dosar al Elenei Udrea, că partidele politice care nu vor ţine cont de vocea cetăţenilor şi dorinţele poporului vor avea de pierdut foarte mult.
Finala națională a festivalului-concurs Global Battle Of the Bands (GBOB) România va avea loc sâmbătă 19 decembrie la Râmnicu Vâlcea.
Zilele trecute, o librărie din Cluj a găzduit un atelier despre știința și arta ne-procrastinării (cum să nu mai amâni începerea unei sarcini), dedicat tuturor celor care își pun toate resursele fizice și morale în ziua de mâine.
Deschiderea oficială a celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Național de Teatru pentru Tineri sau ”Festivalul bunei dispoziții STAGE” a avut loc astăzi la Cinema Mărăşti.
Pentru cele 34 de burse, oferite prin concurs de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, pentru anul şcolar şi universitar 2015-2016, şi-au despus dosarul 67 de candidați din toată țara.