Un adevărat război a pornit între primarul comunei Floreşti Horia Şulea şi arhitectul şef al judeţului Cluj Claudiu Salanţă, după ce acesta din urmă este acuzat că ar face presiuni pentru desfiinţarea Comisiei de Urbanism din cadrul Primăriei Floreşti, recent înfiinţată. Şulea acuză funcţionarii din Consiliul Judeţean că ”vor să devină gestionarii dezvoltării Floreştiului”, în timp ce Salanţă reclamă mai multe nereguli referitoare la modul cum se construieşte în Floreşti.
Primăria Clujului se pierde în inițiative și uită să finalizeze programele începute.
Meşteşugarii din zona Clujului sunt decişi să nu lase tradiţia să moară şi cu o ambiţie de fier învaţă cum să îşi vândă produsele. Într-o lume în care prea puţini tineri mai preţuiesc tradiţiile, o mână de oameni demonstrează că imposibilul devine posibil.
Un şofer care şi-a parcat maşina pe strada Bariţiu spre gară a blocat miercuri, 21 octombrie, circulaţia tramvaielor timp de 19 minute.
Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” lansează finalele Concursului Naţional de Lectură Bătălia Cărţilor – 2015.
Peste 500 de jucători din întreaga lume vor participa în competițiile naționale și internaționale de pe scena DreamHack Cluj-Napoca 2015, găzduite de Sala Polivalentă din Cluj, în perioada 29 octombrie -1 noiembrie.
Într-un context în care Someșul și integrarea acestuia în peisajul Clujului sunt subiectul unor dezbateri tot mai aprinse, clujenii vor avea la dispoziție un nou mod de a redescoperi râul, în urma concursului foto „Someș Expus”. Imaginile care au câștigat primele două locuri în acest concurs sunt expuse în Parcul Central, pe panouri aflate în zona Operei Maghiare, respectiv Cluj Arena.
Procurorul general al Parchetului instanţei supreme cere preşedintelui declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală pentru Petre Roman, Victor Athanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii.