Doi bărbaţi care au furat produse din carne din depozitul firmei în cadrul căreia erau angajaţi au fost prinşi în flagrant.
În perioada 27.09.2015, ora 03:00 – 04.10.2015, ora 06:00 traficul aerian de pe Aeroportul Transilvania Târgu-Mureş va fi redirecţionat către Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj. Aeroportul Transilvania Târgu-Mureş va fi închis din motive tehnice.
Meteorologii au emis, luni, o nouă informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă la nivelul întregii țări, pe durata întregii zile de marți.
32 de persoane au ajuns duminică seara la spitalul din Dej după ce au participat la nunta fiicei primarului din localitatea Chiuieşti.
Odată cu toamna, a început și cea „de-a doua școală” (a studenților), iar Clujul, pe nesimțite, își amestecă vârtos vârstele, interesele și trăirile. Ca în fiecare an, e o transformare însemnată, dar pe care noi, localnicii, din rutină, confort și superficialitate uneori, n-o mai percepem decât prin efectele ei negative și imediat vizibile: mai multe mașini, aglomerație umană cvasigeneralizată, prețuri mai mari, chirii și locuințe mai scumpe etc.
Camera superioară a Parlamentului Austriei a modificat vineri Constituţia pentru a obliga autorităţile locale să accepte o cotă de migranţi egală cu 1,5% din populaţia ţării, în pofida opoziţiei extremei-dreapta care se află în ascensiune.
Un şir domino din peste 3.000 de piese de BCA a fost format, sâmbătă, din Piaţa Unirii până în Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca, pe o distanţă de 1,2 kilometri, în cadrul unui proiect de conectare a comunităţii, după care a fost dărâmat, la eveniment asistând câteva sute de persoane.
Câinele abandonat a fost salvat de un medic veterinar după ce stăpânul l-a legat la gât direct cu un lanț prins cu lăcat, fără a folosi și o curea.