monitorulcj.ro Menu

Caz halucinant. O clujeancă acuză autorităţile elveţiene că vor s-o declare nebună ca să-i ia copiii

Decepţionată în dragoste după o căsătorie ratată din care au rezultat doi băieţi, a crezut că viaţa îi zâmbeşte din nou după ce a cunoscut un italian la Turda. S-a îndrăgostit de el şi l-a urmat orbeşte în Italia şi mai apoi în Elveţia fără să bănuiască ce avea să urmeze. A rămas însărcinată şi i-a dăruit o fetiţă. Coşmarul abia începea.

Cât a plătit Primăria pentru demolarea Liceului Eminescu?

Cât a plătit Primăria pentru demolarea Liceului Eminescu?
Funcționarii competenţi ai Primăriei nu au fost în stare să gestioneze renovarea unei şcoli şi au lăsat pe drumuri 800 de elevi. Contractul, plătit din fonduri europene, este ținut „la sertar” de managerul Ovidiu Cîmpean. Ale cui sunt firmele plătite să-şi bată joc de copiii clujenilor?

Culții și desculții. În Iara, viață la mâna a doua - GALERIE FOTO

Mulți tânjesc după anii comunismului. Grijile, traiul de azi pe mâine, socotelile care nu mai ies niciodată sunt parte din viața normală. Cei care regretă cu patos ce a fost sunt, bineînțeles, cei care se află în impas. Pentru ei, democrația nu a adus decât ulei și zahăr la alegeri și multe galantare pline, la care însă rămâi doar să te uiți, din lipsa banilor. Sunt oameni fără loc de muncă, fără carte, fără viitor.

Cluj – Memmingen, a 5-a rută spre Germania de pe Aeroportul Internaţional Cluj

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj împreună cu compania Wizz Air anunță o nouă rută care va conecta Transilvania de Germania. Începând cu 28 martie 2016, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, Wizz Air, va opera de la Cluj două zboruri pe săptămână, luni și vineri, către Aeroportul Memmingen (München Vest).

Cine minte în scandalul închiderii Liceului Mihai Eminescu?

Ovidiu Cîmpean (stânga), Simona Dobrescu (dreapta).
Închiderea Liceului Mihai Eminescu din Cluj-Napoca scote la iveală punctele de vedere contradictorii ale celor implicaţi în proiectul de modernizare a unităţii de învăţământ. Directoarea licelui susţine că nu a fost lăsată de reprezentantul Primăriei Cluj-Napoca să discute cu firmele constructoare, iar reprezentantul Primăriei neagă cu vehemenţă acest lucru. Cine minte?