Municipiul Cluj-Napoca încearcă să promoveze constant mersul cu mijloacele de transport în comun, dar multe dintre trasee sunt nemodificate de ani de zile, în ciuda faptului că orașul s-a dezvoltat constant. Obiectivul municipalității este acum ca până în anul 2026 întreaga flotă de transport în comun să fie verde și nepoluantă.
Traficul de pe Buldevardul Titulescu a fost îngreunat în această dimineață din cauza unei țevi sparte.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri dimineața mai multe atenționări nowcasting cod galben de ceață în mai multe județe din România, inclusiv Cluj.
România este una dintre cele mai afectate țări de valul 4 al pandemiei de COVID-19 în Europa, fiind prezentă în toate topurile negative în ceea ce privește îmbolnăvirile și rata mortalității.
Certificatul sanitar COVID-19 devine obligatoriu începând de vineri în Italia pentru toţi angajaţii, atât în sectorul public cât şi în cel privat, o măsură menită să încurajeze vaccinarea, dar care se loveşte de opoziţia a milioane de salariaţi.
Un român în vârstă de 37 de ani, rezident la Genova (Liguria), a stat nu mai puțin de 8 luni în închisoare, deși era nevinovat. Acesta a fost acuzat că ar fi participat la un jaf, scris clujust.ro
Încă 24 de tramvaie achiziționate de Primăria municipiului Cluj-Napoca de la firma arădeană Astra au intra în flota Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, 20 dintre ele fiind deja puse în circulație.
Clujenii sunt invitați, timp de o lună, la activități online și offline care îi aduc mai aproape de râul Someș.