Piese de port popular din secolul 19, în special ii, din colecțiile Brătianu și Cantacuzino, au fost prezentate, miercuri seară, într-o expoziție organizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj.
Angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au parcat maşina instituţiei în faţa sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe un loc interzis.
Trei elevi de la Academia preuniversitară Isaac Newton din Marea Britanie au inventat prezervativul care își schimbă culoarea în contact cu anumite bacterii ce provoacă boli cu transmitere sexuală, informează presa britanică.
Conducerea României desfăşoară o serie de „activităţi antiungare”, acuză Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, denunţând presupuse eforturi în sensul „destabilizării” bisericilor maghiare şi sugerând că acţiunile sunt rezultatul cooperării dintre Bucureşti şi Washington.
Eşti pregătit de super fun? Iulius Mall Cluj te invită în Chill Garden, zona cool de relaxare din cadrul festivalului de muzică Electric Castle. Vino echipat cu bună dispoziţie, iar noi te vom răsplăti cu oferte pe măsura pasiunii tale.
Peste 20 de persoane au fost condamnate la închisoare cu suspendare după ce au recunoscut că i-au dat bani Mihaielei Cordoş pentru a se angaja. Reamintim faptul că ieri, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Mihaiela Cordoş, soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, pentru trafic de influenţă. Mihaiela Cordoş se află în prezent în arest la domiciliu.
Şoferul Consiliului Judeţean Cluj, Mircea Telecan, şi Aurelia Bogdan, membru al echipei de implementare SMID au recunoscut că au folosit expresii jignitoare la adresa jurnaliştilor, ei fiind sancţionaţi de conducerea instituţiei. “Acele expresii nu reprezintă atitudinea faţă de jurnaliştii clujeni”, susţin cei doi.
Petrecăreţii de la Electric Castle nu vor avea parte de vreme bună. Meteorologii anunţă un final de săptămână cu temperaturi mai scăzute decât în mod normal.