Clujul este printre judeţele cu cele mai multe proiecte pe fonduri europene blocate, deoarece nimeni nu-şi mai asumă continuarea sau semnarea vreunui act din cauza activităţii DNA. Mai mult, judeţul este campion la suspiciunile de fraudă care planează asupra celor mai importante proiecte care (nu) se derulează în prezent pe fonduri europene.
Mare sărbătoare în stil tradițional cu mâncare, muzică și dansuri a avut loc pe 3 mai, în Parcul Central din Mociu. Ciobanii au fost astăzi în centrul atenţiei, iar clujenii care au ales să-şi petreacă ziua la Mociu au putut afla despre tradiţiile din zonă, despre mândria de a fi cioban şi munca depusă de aceştia şi au putut degusta produse locale. Evenimentul este organizat de Asociația GAL Câmpia Transilvaniei, în colaborare cu Asociația Crescătorilor de Ovine Miorița Mociu.
O femeie de 37 de ani a fost depistată de poliţişti în timp ce conducea cu viteza de 208 kilometri pe oră, pe autostrada A3, pe sensul Gilău - Turda, în judeţul Cluj.
Poliția Română anunţă că au început înscrierile în instituțiile de învățământ proprii și subordonate Ministerului Afacerilor Interne, precum și în instituțiile de învățământ ale Serviciului Român de Informații care pregătesc specialiști pentru Ministerul Afacerilor Interne.
Un accident rutier a avut loc duminică, 3 mai, în jurul orei 15:00, pe DN1 (E60), care face legătura între Cluj-Napoca şi Huedin. În urma accidentului rutier o femeie a decedat.
A dat mat după mat și a ajuns să fie cel mai bun șahist din țară, însă cel mai dur mat l-a primit de la sistem. „Oricât de priceput ai fi la șah în România, la un moment dat trebuie să pleci din țară pentru a face performanță”, susține un tânăr din Cluj care timp de nouă ani de zile a fost în topul șahiștilor din România şi a făcut performanţă şi în străinătate. Din cauza lipsei banilor, nu a mai putut participa la competiții și s-a retras din sportul de performanță. Acum, visează să-și deschidă propria afacere.
Ambulanţa Dej a fost solicitată sâmbătă, 2 mai, după ora 20:00, pe strada 1 Mai din Dej, unde trei persoane suspectate că ar fi consumat substanţe halucinogene aveau nevoie de îngrijiri medicale.