O filmare din avion cu tronsonul de 8,7 km din Autostrada Transilvania de lângă Cluj Napoca aflat în construcţie a fost publicată de utilizatorii forumului de infrastructură peundemerg.ro.
Abuzul şi batjocura la care sunt supuşi elevii Liceului de Muzică Sigismund Toduţă sunt la ordinea zilei. Monitorul de Cluj a deschis cutia Pandorei încă de anul trecut când a relatat pentru prima dată teroarea la care sunt supuşi copiii. Nimeni nu a luat nicio măsură, iar lucrurile au degenerat.
Noua taxă propusă de autorităţile locale clujene este în valoare de 22,56 lei pe lună pentru persoanele fizice şi 67,68 lei pentru persoanele juridice.
Instanţa supremă a decis, joi, arestarea preventivă a fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri.
Instanţa supremă a decis definitiv, joi, ca primarul Constanţei, Radu Mazăre, să fie arestat preventiv, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii.
Două persoane din Turda sunt cercetate pentru şantaj. Acestea au ameninţat un bărbat că publică informaţii compromiţătoare despre el pe site-urile de socializare. Cei doi au pus presiune pe bărbat pentru a obţine bani de pe urma lui.
Fermierii au protestat joi în faţa Prefecturii din Cluj. Ei spun că odată cu eliminarea cotei de lapte nu mai au cum să-şi valorifice producţia şi trebuie să-şi vândă vacile, vedeta protestului fiind un berbec.
Rusia a ameninţat cu folosirea „forţei nucleare” pentru a apăra anexarea Crimeei şi a avertizat că „aceleaşi condiţii” care au determinat-o să acţioneze în Ucraina există şi în cele trei ţări baltice, toate membre NATO, relatează The Independent, în ediţia electronică.