Reprezentanţii pârtiei de schi din Băişoara au prezentat un punct de vedere oficial abia după şapte zile de la accident când o tânără de 25 de ani a sărit din telescaunul care se blocase.
Telescopul Spațial Internațional Hubble a început în forţă cel de-al 25-lea an pe orbită, cu o serie de capturi impresionante ale uneia dintre cele mai reprezentative imagini ale sale, Coloanele Eagle Nebula ale Creației (Eagle Nebula Pillars of Creation).
Procurorii DNA au descoperit acasă la prințul Paltin Sturdza o înregistrare ambientală făcută de acesta în timp ce negocia, într-un hotel din Capitală, detaliile unei șpăgi uriașe cu deputații Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc.
Doi bărbați acuzați că au bătut crunt, fără motiv, un angajat al Primăriei Dej, au fost arestați pentru 24 de ore. Cei doi bărbați sunt Ciprian Pura și Marius Souca, fiul fostului comandant al Poliției Municipiului Gherla.
Fostul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, în prezent membru al Comisiei de Politică Externă a Senatului României și consilier personal al Președintelui României, Klaus Iohannis, va susţine, la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, la dezbaterea cu tema „România și perspectivele proiectului european”.
Un filmuleț în care se arată reacția tinerilor băieți italieni faţă de violenţa împotriva fetelor a strâns milioane de vizualizări la 24 de ore de la publicarea pe Facebook
Imagini şocante cu un şofer care a scos un cuţit şi a ameninţat un alt şofer au fost filmate de un taximetrist din Cluj-Napoca într-o intersecţie intens circulată.