Revoluţionarii care, în decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri de oameni, construind şi menţinând baricade împotriva forţelor regimului comunist, vor fi obligaţi să obţină noi certificate prin care să ateste că au avut "un rol determinant" la Revoluţie, pentru indemnizaţii, a decis Guvernul.
Cele mai populare căutări pe Google în 2014. Google a publicat lista cu cele mai populare căutări realizate pe versiunea locală a motorului său de căutare de-a lungul anului 2014.
De azi e mai simplu să câştigi o tabletă E-Boda de 7” pe săptămână, oferită de Monitorul de Cluj. Pentru a participa la concurs tot ce trebuie să faci este să urmezi următorii pași:
Românii sunt printre europenii care merg la culcare cel mai târziu în noaptea dintre ani.
Drumuri închise şi sute de persoane blocate în maşini şi trenuri în Europa. În Franţa, s-au înregistrat primele decese provocate de frig.
Guvernul Ponta alocă 50 milioane euro pentru un stadion nou în Craiova, valoarea totală a investiţiei fiind de 55 milioane euro. Cluj Arena a primit de la Guvern 14 milioane euro.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă pentru toată ţara.
În noaptea de luni spre marţi, în satul Dealu Negru din comuna Beliş s-a iscat un scandal, în timpul unei seri de dansuri populare.