Cea de-a 4-a aeronavă a companiei Wizz Air, un Airbus 320, a fost alocată bazei de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Acesta a decolat în dimineaţa zilei de 19 decembrie spre destinaţia Bologna.
O companie americană a creat pantaloni jeans care pot să prevină "furtul digital" întrucât sunt fabricați dintr-o ţesătură care blochează semnalele wireless (fără fir).
Procurorii Parchetului Capitalei au demarat, vineri dimineață, percheziţii la Primăria Sectorului 5. Procurorii verifică modul în care s-au dat ajutoare sociale, suspiciunile fiind de abuz în serviciu, trafic de influență și cumpărare de influență
Nouăsprezece cetăţeni români găsiţi vinovaţi de proxenetism au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între trei şi zece ani de închisoare, în Italia, relatează site-ul agenţiei ANSA.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a făcut public programul de circulație al mijloacelor de transport în comun în perioada sărbătorilor de iarnă.
Iulia Ghidiu este studentă la Universitatea Babeş-Bolyai, iar puţinul timp liber pe care îl are şi-l dedică scrisului. Devenită scriitoare cu “acte în regulă” încă de la vârsta de 17 ani când şi-a lansat primul volum, acum, la vârsta de 21 de ani, ea se pregăteşte intens pentru lansarea celui de-al doilea volum de poezii.