Opera Națională Română din Cluj-Napoca invită clujenii miercuri, 3 decembrie, de la ora 18.30, să patrundă în magia Sărbătorilor de iarnă pe pașii cadențați ai Spărgătorului de nuci. Fermecătorul spectacol de balet deschide luna decembrie cu o coregrafie feerică, ce va introduce ”copiii” de toate vârstele în spiritul unic al Crăciunului.
Compania rusă Gazprom a contribuit la finanţarea acţiunilor de protest din Europa, inclusiv din România, faţă de exploatarea gazelor de şist, scrie cotidianul The New York Times, citând oficiali români şi lituanieni.
Primarul Emil Boc a aprins, luni seară, luminile de sărbători în Cluj-Napoca, împreună cu zeci de copii care au urcat pe scena amplasată în Piaţa Unirii să apese pe buton împreună cu edilul, în acest an fiind aprinsă pentru prima dată în Cluj o plasă luminoasă cu 50.000 de beculeţe.
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni seară o atenționare nowcasting Cod galben de polei pentru județul Cluj, inclusiv municipiul Huedin, valabilă până la ora 20.50. Potrivit meteorologilor, în zona menționată, local, se va semnala ploaie care favorizează depunerea de polei.
Proprietarii fostei cafenele Arizona din centrul Clujului vor primi despăgubiri de aproximativ 20.000 de euro, după ce au dat în judecată Primăria pentru că nu şi-au putut folosi spaţiul. Iniţial, au cerut despăgubiri în cuantum de peste 320.000 de euro, dar Curtea de Apel a stabilit ca primăria să plătească despăgubiri de doar 20.000 de euro.
Şeful DNA - Serviciul Teritorial Cluj, Elena Botezan, va deveni judecător la Curtea de Apel Cluj după ce plenul CSM a aprobat, în unanimitate, transferul din funcţia de procuror în cea de judecător, Botezan urmând să fie numită în noua funcţie cel mai probabil până la sfârşitul anului.