Un taifun foarte puternic, supranumit Neoguri, se va îndrepta luni seara către insula Okinawa, în extremul sudic al Japoniei, a anunţat agenţia de meteorologie niponă, care a lansat o alertă maximă.
Papa Francisc s-a întâlnit luni, 7 iulie 2014, pentru prima dată la Vatican cu un grup de șase victime ale actelor de pedofilie comise de preoți, a anunțat Sfântul Scaun.
Începând de marţi, 8 iulie 2014, Primăria Cluj-Napoca va închide circulaţia pe strada Oaşului, în zona podului peste pârâul Nadăş, din cauza demarării lucrărilor de demolare a podului vechi şi de construire a podului nou.
Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Horea Uioreanu, arestat în altă cauză, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.
Ucrainenii mobilizează voluntari pe Facebook pentru a ajuta armata în lupta împotriva separatiştilor, în contextul în care patria este în pericol, iar armata este slabă, prost echipată şi coruptă, tot atâtea neajunsuri scoase la iveală de rebeliunea din estul ţării.
Copiii și adolescenții sunt chemați în vacanța de vară să-și petreacă timpul la bibliotecă. Jocuri educative, ore de povești, desene animate sau vizionări de filme sunt doar câteva activități propuse de Biblioteca Județeană „Octavian Goga”ca să-i atragă pe cei mici în lumea cărților.