monitorulcj.ro Menu
Felipe al VI-lea de Burbon a devenit regele Spaniei

Felipe al VI-lea a devenit regele Spaniei

Felipe al VI-lea de Burbon a devenit la miezul nopţii (01.00, ora României) regele Spaniei şi va depune jurământul joi, în cursul unei ceremonii sobre, după care va începe o misiune grea, constând în reînnoirea unei monarhii în căutare de legitimitate şi păstrarea unităţii naţionale afectate de separatismul catalan.

Chania sau o altă faţă a Insulei Creta FOTO

În Creta vei întâlni atât atmosfera cosmopolită a Europei, cât şi liniştitul caracter asiatic şi arşiţa Africii. Despre Chania, cea mai vestică regiune din Creta, se poate spune că în ciuda dezvoltării turistice a reuşit să-şi păstreze autenticitatea.
sursa foto semneletimpului.ro

Malnutriţie acută în rândul copiilor mici din rural în judeţele Cluj şi Vaslui

Sărăcia îi determină pe unii părinţi să îşi priveze copiii de alimentaţia necesară dezvoltării lor, astfel că în comunităţile rurale din judeţele Cluj şi Vaslui se înregistrează procente importante de copii cu vârste până în 5 ani afectaţi de malnutriţie acută, rezultă dintr-un studiu World Vision.