monitorulcj.ro Menu
 Curtea de Apel Bucureşti

Judecătorul lui Dan Voiculescu a cerut pensionarea

Magistratul Florică Duţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să îi admită pensionarea.

Oamenii din spatele proiectului imobiliar Tower Cluj, trimişi în judecată. Prejudiciul se ridică la peste 6 milioane de euro

Procurorii DNA Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane implicate în proiectul imobiliar Tower Cluj pentru înşelăciune. Procurorii îi acuză de faptul că au anunţat construirea unui ansamblu rezidenţial, deşi nu deţineau resursele necesare executării unui astfel de proiect imobiliar, înşelând şi încasând peste 6 milioane de euro de la diverse persoane fizice şi juridice.

Facebook face investiții imobiliare

Facebook a achiziţionat un teren de 24 de hectare lângă sediul companiei din Silicon Valley, pe care intenţionează să-l păstreze ca investiţie imobiliară.

Cluj-Napoca va colabora cu oraşul Ningbo din China

Cluj-Napoca va colabora cu oraşul Ningbo din China
Primarul Emil Boc a semnat acordul de colaborare dintre municipiul Cluj-Napoca şi oraşul Ningbo, China, după ce, în prealabil, Consiliul Local a aprobat acest acord în şedinţa din 28 mai 2014.