10 actori talentați din teatrele din România, dintre care trei clujeni, vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM
Săptămâna aceasta au început lucrările de reabilitare termică la şapte blocuri din Cluj-Napoca. Află ce trebuie să faci ca şi blocul tău să beneficieze de aceste lucrări cu fonduri europene.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei organizează în acestă săptămână două vernisaje. Joi, 15 mai, ora 12.00 va fi vernisată expoziţia “Satul preistoric de la Sănduleşti” iar vineri, 16 mai, ora 18.00‚ „Colecţii şi colecţionari. Ceasuri din colecţia particulară Gaspar”. Evenimentele vor loc la sediul muzeului, str. C. Daicoviciu nr. 2.
O colecţie inedită de motociclete Harley şi Indian poate fi admirată la Iulius Mall Cluj, timp de patru zile, din 14 mai până pe 18 mai 2014, de către iubitorii de motoare şi nu numai în cadrul expoziţiei „Vintage Motorcycles” care include adevărate bijuterii pe două roţi, îndrăgite de generaţii de bikeri din întreaga lume.
Zece cadre didactice din Universitatea Babeș-Bolyai au primit titlul de “Profesor Bologna” acordat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în cadrul unei Gale organizate la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Turcia a decretat trei zile de doliu naţional în urma accidentului minier din vestul ţării, soldat cu moartea a 205 persoane, potrivit unui bilanţ provizoriu, a anunţat miercuri biroul de presă al premierului Recep Tayyip Erdogan
Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 14 mai 2014, un cod galben de ploi valabil pentru județul Cluj și alte 21 de județe din țară.
Teofil Bauer, ambasadorul ucrainean la Bucureşti, a declarat, marți, că noile evenimente din Ucraina determină țara sa să ceară ajutor militar internațional pentru a putea face față atacurilor ruse.