Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, a suferit un infarct sâmbătă seară, iar în prezent este internat în secţia de terapie intensivă la Spitalul Fundeni din Bucureşti, potrivit tvr.ro.
O femeie de 64 de ani a murit în noaptea de Înviere. Tragedia s-a petrecut în Dej. Femeia tocmai se întorcea spre casă după ce a fost la slujba de Înviere. I s-a făcut rău, a căzut la pământ, iar martorii au sunat la 112.
Lumânarea aprinsă de Înviere trebuie păstrată lângă icoana Maicii Domnului şi, bineinteles, nu trebuie stinsă. Iar la masa de astăzi, se spune că este bine să mănânce toată familia din primul ou ciocnit pentru a fi mereu împreună.
Adolf Hitler s-a născut la data de 20 aprilie 1889 şi a fost cancelarul Germaniei între 1933 şi 1945, dictatorul Germaniei Naziste (sub numele de "Führer und Reichskanzler") între 1934 şi 1945 şi figură centrală a celui de-al doilea Război Mondial în Europa şi a Holocaustului.
Sâmbătă seară, mii de credincioşi au participat la slujbele religioase dedicate Învierii Domnului. Oamenii au ieşit cu mic cu mare la biserică pentru a lua lumină şi au ascultat vestirea învierii lui Hristos cu lumânările aprinse.