Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 63 au fost rănite, după ce două clădiri s-au prăbuşit miercuri dimineaţă la New York în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaze.
Congresul SUA ar trebui să pledeze pentru accelerarea admiterii Republicii Moldova şi Georgiei în NATO ca răspuns la acţiunile Rusiei în regiunea ucraineană Crimeea, propune senatorul american John McCain, citat de postul Voice of America.
Proiectul “Cetăţenii din Liceu” este iniţiat de tinerii implicaţi în proiectele Centrului Rațiu pentru Democrație şi este finanţat de Programul „Tineret în Acţiune” al Comisiei Europene
Malaysia a trimis un avion către o zonă maritimă în care trei obiecte plutitoare au fost descoperite de către un satelit chinez, au anunţat autorităţile, în a şasea zi de căutări ale zborului MH370 Kuala Lumpur-Beijing, dispărut de pe radare cu 239 de persoane la bord
Zece persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată, după audierea a peste 30 dintre suspecţii ridicaţi în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri, în 18 judeţe, la două grupări infracţionale.
O ambulanţă care se îndrepta la o urgenţă în Câţcău a fost lovită de o autoutilitară, miercuri seara, în jurul orei 22.30.
Mii de clujeni au urmărit cu sufletul la gură spectacolul memorabil făcut de dansatorii de la “Lord of the Dance”.
Aproape 230 de tone de carne şi produse din carne, între care şi marfă expirată din noiembrie 2013, au fost retrase în urma controalelor făcute miercuri de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat şeful interimar al instituţiei, Marius Dunca.